Drepturile și obligațiile asiguraților
Conform art. 219 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii au următoarele obligaţii:
Drepturile asiguraților
- dreptul la un pachet de servicii de bază în
condiţiile Legii 95/2006 și a Contractului Cadru.
- să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum
şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile
prezentei legi şi ale contractului-cadru;
- să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe
care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi,
suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din
altă localitate;
- să îşi schimbe medicul de familie ales numai după
expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, cu
excepţia situaţiilor prevăzute în Contractul-cadru;
- să beneficieze de pachetul de servicii de bază în
mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
- să beneficieze de rambursarea tuturor
cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele,
materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost
îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile impuse de
contractul-cadru;
- să efectueze controale profilactice, în
condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
- să beneficieze de servicii de asistenţă medicală
preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce
a bolilor;
- să beneficieze de servicii medicale în
ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de
asigurări de sănătate;
- să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
- să beneficieze de unele servicii de asistenţă
stomatologică;
- să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de
recuperare;
- să beneficieze de dispozitive medicale,
tehnologii şi dispozitive asistive;
- să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale
la domiciliu;
- să li se garanteze confidenţialitatea privind
datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
- să aibă dreptul la informaţie în cazul
tratamentelor medicale;
- să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de
asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
Obligațiile asiguraţilor, pentru a putea beneficia de drepturile enumerate mai sus, sunt următoarele:
- să se înscrie pe lista unui medic de familie;
- să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar
modificări în starea lor de sănătate;
- să se prezinte la controalele profilactice şi
periodice stabilite prin contractul-cadru;
- să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie
şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a
modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de
asiguraţi;
- să respecte cu stricteţe tratamentul şi
indicaţiile medicului;
- să aibă o conduită civilizată faţă de personalul
medico-sanitar;
- să achite contribuţia datorată fondului şi suma
reprezentând coplata/contribuţia personală, în condiţiile legii;
- să prezinte furnizorilor de servicii medicale
documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.